ÎMPĂCAREA CU NOI ÎNȘINE, ANXIETATEA ȘI MINTEA CRITICĂ

Prof. Univ. Dr. Matei Georgescu, un izvor nesecat de inspirație, a transformat în mod intenționat acest interviu într-o sesiune de terapie și le-a scos la suprafață pe protagonistele acestui material: Gertrude și Ari. Veți afla mai multe despre ele, vizionând materialul.

MOSTRĂ GRATUITĂ

BENEFICIILE CURSULUI

Matei începe cu aliterația plină de însemnătate “împăcat – în păcat”. Nu întâmplător, totuși.
La bază stă ideea conform căreia căderea omenirii în păcat este pusă și în zilele noastre pe umerii femeilor.
Tot păcatul Cerului și al Pământului stă (teoretic) pe umerii noștri, motiv pentru care, pare extrem de greu să ne împăcăm cu noi.
Dar ce înseamnă păcatul, de fapt?
O fi el un univers spart în milioane de bucăți? Dacă da, cum este posibil să-ți găsești liniștea, atâta vreme cât iei pe umerii tăi responsabilitatea de a așeza fiecare bucată a Universului la locul ei?
Despre iubire sunt multe de zis, dar ne vom concentra aici strict pe următoarea întrebare:
Dacă partenerul este oglinda noastră, nu cumva, atunci când îi greșim lui, ne greșim, în primul rând, nouă?

Aflăm de la Matei cât de important este să fii blând cu vocea critică din tine, chiar dacă sună ca un paradox.

Iar ca să poți identifica partea critică din tine, trebuie întâi să faci o fotografie a spațiului tău intern, pentru ca mai apoi, să identifici ceea ce nu accepți despre tine.

Practic, vocea critică se adresează exact acelei părți din tine pe care nu vrei să o accepți. Fie că e vorba de partea vulnerabilă, de cea sadică, de cea îndurerată sau de cea persecutorie.

Matei ne propune să îi dăm părții critice din noi un nume și poate chiar să o percepem ca pe o persoană.

Cristiana a ales ca partea ei critică să se numească “Gertrude” . Partea îndurerată se va numi “Ari”. 

Toate femeile o au înăuntrul lor pe Gertrude. Și bineînțeles, și pe Ari.

Poate că dându-le un nume, vom reuși să le onorăm și să le primim în viețile noastre, fiindcă atunci când luăm decizia de a le alunga, pur și simplu alungăm părți din propriul nostru suflet.

Iar momentul în care ne alungăm sufletul, este momentul în care cădem în păcat și pierdem orice cale spre împăcarea cu noi înșine.

Înainte de toate, trebuie să știm că anxietatea este un efect, iar cauzele pot fi multiple.

Matei ne explică despre faptul că anxietatea nu poate fi prevenită, ci că este, mai degrabă, o formă prin care sufletul încearcă să comunice cu noi și să ne spună că ne-am abătut de la drum și că trebuie să revenim în fluxul vieții.

Referitor la frică și nesiguranță, aflăm că sursa acestor două simțăminte este chiar  Ari, partea vulnerabilă. Partea aceea din noi care nu s-a simțit niciodată protejată.

Totodată, fricile pot fi preluate de la părinți sau îngrijitori.

Spre exemplu, faptul că de-a lungul copilăriei ai fost martora unor sentimente de frică pe care unul din părinții tăi le-a trăit, a generat în tine prezența lui Ari.

Partea bună este că odată ajunsă la maturitate, poți învăța să scapi de aceste frici, în loc să încerci mereu și mereu să le repari.

Deseori se întâmplă ca părinții, în încercarea lor de a le face un bine copiilor, să le facă mai mult rău. Mai mult decât atât, le creează traume.

Poate că ne întrebăm de multe ori cum să facem să-i iertăm?

Primul pas este să o identificăm pe Gertrude din interiorul lor și să înțelegem că ea a fost cea care a traumatizat-o pe Ari din noi.

Iar ulterior, pentru a-i putea ierta cu adevărat și pentru a putea integra trauma, trebuie să urmăm calea durerii. Nu putem ajunge la iertare dacă nu trecem prin durere.

Materialul continuă cu o serie de întrebări venite din partea membrilor platformei și se încheie cu o discuție plină de însemnătate, legat de reinventare. De metamorfoză. De reînviere.
Aflăm de la Matei că a te metamorfoza înseamnă a muri (metaforic vorbind), pentru ca mai apoi să renaști din propriile tale rămășițe.
De multe ori ne întrebăm dacă reinventarea chiar este posibilă.
Ei, bine, este. Dar prețul reinventării se plătește prin durerea pierderii totale a tot ceea ce ești în prezent. Și (din păcate) nu mulți oameni sunt dispuși să plătească acest preț.

MATEI GEORGESCU

M-a surprins miracolul de a fi încă din anii copilăriei și am avut șansa de a întâlni oameni grație cărora am simțit și am văzut mai bine ceea ce înseamnă a fi. Calea psihologiei și în special cea a psihanalizei a fost pentru mine alegerea profundă care mi-a permis ca împreună cu experiența estului, numită generic tradiții spirituale, să pot avea o realizare treptată și integrată a modului în care suntem alcătuiți și a legilor care ne guvernează ființa.
Manualul de utilizare al ființei noastre este, de-a lungul istoriei umanității, cea mai prețioasă și căutată lucrare – opus magnum și este ceea ce am învățat și reconstituit din variile fragmente și indicii pe care viața mi le-a scos în cale.

Am realizat faptul că ceea ce tradițiile spirituale ale umanității ne propun, este, într-o anumită măsură, recuperat de psihologia și psihoterapia actuală.
Aceasta este o manieră integrată de a înțelege realitatea. Dacă punem împreună piesele disparate ale unei imagini începem să o vedem mai bine. Această mișcare de integrare este semnul vindecării ființei noastre pentru că acolo unde există suferință mare, există întotdeauna separare considerabilă și instanțe aflate în conflict; pe de altă parte, acolo unde există viață lină există conectare și apartenență. Viața noastră devine treptat mai bună pe măsură ce realizăm că avem legătură cu tot ceea ce ne apare pe cale și că tot ceea ce întâlnim sunt oglinzi care ne pot arăta, dacă avem curajul să privim, chipul nostru real.

MA INSCRIU ACUM!